POS - ce înseamnă?

POS vine din englezescul „Point of Sale” — „Punct de Vânzare”. Îi putem spune și „Punct de Încasare”, pentru a explica rolul său: clientul plătește, iar comerciantul încasează.

POS-ul este un aparat electronic cu ajutorul căruia plătești cu cardul, în loc să dai bani cash. Gândește-te la o mini casierie electronică, deschisă când aparatul este pornit și conectat. Îl întâlnești în magazine, restaurante, farmacii și la alți furnizori de servicii.

Cum îl folosești?

- Comerciantul introduce suma, iar tu o verifici pe ecran.

- Apropii sau introduci cardul. Poți folosi și telefonul ori ceasul compatibil pe care ai adăugat un card.

- Tastezi PIN-ul dacă ți se solicită și verifici dacă plata a fost aprobată.

Dovada tranzacției poate fi tipărită sau electronică, în funcție de aparat și de serviciul utilizat.

De unde vine și cine l-a inventat?

Merriam-Webster datează folosirea expresiei „point-of-sale” în 1936, când aceasta desemna locul unde se făcea cumpărătura, nu aparatul electronic de astăzi.

Un moment important pentru aparatele de plată a venit în 1979, în SUA: Frank Fojtik a condus partea tehnică a unui proiect Visa pentru magazinele mici. Echipamentele existente costau aproximativ 1.000–2.000 de dolari; obiectivul era un aparat de sub 500 de dolari, care să solicite aprobarea plății folosind linia telefonică obișnuită a comerciantului. Visa a stabilit cerințele, iar mai mulți producători au construit aparatele.

POS-ul modern are, așadar, mai mulți pionieri. În 1984, Verifone a introdus un sistem electronic de plată destinat utilizării pe scară largă de către micii comercianți, contribuind la răspândirea acestei tehnologii.

Resurse: Merriam-Webster; cercetarea istorică a lui David L. Stearns, Universitatea din Edinburgh; raportul anual Verifone 2016, arhiva SEC.